CONECTARE
Dincolo de roluri, de rutină și de nesfârșitul „trebuie”, există o legătură invizibilă, sacră, între tine și copilul tău. O legătură care, în viteza zilelor, are uneori nevoie de un spațiu doar al ei pentru a respira din nou. pentru tine, unde poți să dai jos mantia de super-erou și să fii, simplu, om.
Este pentru :
Părinte și copii peste 4 ani.
Părinte și bebeluși ( 6luni+), pentru o primă etapă de co-reglare și atașament securizant.
Este pentru tine, dacă:
- vrei să ajungi la inima copilului tău,
- vrei “să oprești” timpul și să vă bucurați pur și simplu unul de celălalt.
De aceea, am creat această experiență ALTFEL — unde nu veniți să „învățați” ceva, ci să vă re-amintiți cum să fiți împreună.
Aceasta nu este o oră de curs. Este o călătorie interioară în doi. Un spațiu sigur unde măștile cad, iar sufletele voastre se pot observa.
Ce facem împreună
Ancorare: Învățați să coborâți din minte în corp și să simțiți siguranța brațelor și a privirii celuilalt.
Reglare: Descoperiți cum respirația și mișcarea blândă pot liniști furtunile emoționale, aducând o pace caldă în interior.
Limbajul Iubirii: Comunicați dincolo de cuvinte – prin atingere, prin joacă și prin acceptare necondiționată.
Fiecare pereche părinte-copil are un univers unic. De aceea, experiența este fluidă și integrează intuitiv elemente care vi se potrivesc vouă:
Mișcare Creativa Yoga pentru relaxare, echilibru și încredere în corp
Mindfulness pentru prezență, calm și conștientizare
Alchimia Emoțiilor: Exerciții de inteligență emoțională prin care învățăm că orice simțim este valid și binevenit.
Terapie prin Joc și Artă: desen, culoare și jocuri creative pentru exprimare emoțională
Cum lucrăm împreună
Vin cu inima deschisă. Pornim exact de unde sunteți. Ascult povestea dincolo de cuvinte.
Aici lăsăm judecata la ușă. Nu există „copil rău” sau „părinte greșit”, ci doar nevoi care cer să fie înțelese. Sunteți primiți cu brațele deschise, exact așa cum sunteți.
Privesc întregul tablou al vieții voastre de la somn, hrană, relații. Ofer suport & ghidaj pentru echilibrul necesar vouă. pentru că fiecare familie este unică cu ritmul propriu.
Conectarea
Discuție de 15 minute la telefon. Te ascult, îți simt nevoile și înțeleg contextul pentru a personaliza sesiunea.
Întâlnirea
Stabilim împreună ziua și ora
Durata
60 - 75 minute
Continuitatea
După prima sesiune de explorare, decidem împreună pașii următori, în ritmul vostru natural.
Unde ne întâlnim
Fizic la Bd. Kogălniceanu 12
Online, din confortul casei tale
Important de știut înainte de a participa
Orice relație autentică, inclusiv cea terapeutică, înflorește într-un cadru de claritate, siguranță și respect reciproc. Pentru ca energia noastră să curgă lin și pentru ca să vă pot oferi întreaga mea prezență și susținere, te invit să parcurgi câteva principii de bună înțelegere.
Înscriere & Disponibilitate
Pentru a putea susține acest proces profund, calitatea contează mai mult decât cantitatea.
Deoarece lucrez cu energie și prezență totală, numărul de locuri disponibile în calendarul meu este limitat.
Alegsă aloc fiecăruia timpul și spațiul necesar, fără grabă.
Astfel, colaborarea noastră începe doar în momentul în care ne asumăm, reciproc, acest angajament.
Rezervarea Locului
Participarea la sesiuni este un act de voință și o investiție în binele vostru.
Pentru a securiza spațiul dedicat vouă în calendar, confirmarea sesiunii se face prin achitarea acesteia în avans.
Acest pas nu este doar unul administrativ, ci reprezintă primul gest conștient de asumare a procesului de transformare. Este modul prin care ne onorăm timpul – atât al meu, cât și al tău.
Continuitate & Valabilitate
Vindecarea și creșterea au nevoie de ritm.
Dacă ai ales un pachet de sesiuni (abonament), te rog să ții cont că acesta este valabil pe perioada agreată împreună. Folosirea sesiunilor în intervalul stabilit ne ajută să păstrăm „firul roșu” al terapiei și să nu întrerupem procesul exact atunci când apar roadele.
Dacă o sesiune este ratată, aceasta poate fi recuperată o singură dată, în termen de maximum două săptămâni consecutive.
Dacă sesiunea reprogramată nu poate fi onorată, aceasta va fi considerată ca efectuată. Recuperările nu se pot face după cele două săptămâni sau mai mult.
Pentru absențe repetate (mai mult de o sesiune), restul întâlnirilor din abonament nu vor putea fi recuperate.
Abonamentul nu este transmisibil.
Organizatorul își rezervă dreptul de a selecta participanții, pentru a menține un cadru potrivit și sigur pentru toți.
Îți mulțumesc că alegi să pășim împreună cu asumare & responsabilitate în această călătorie.