Sensory Toddler Yoga

Pentru copiii de 2–4 ani și părinții lor, am creat un spațiu mic, cald și jucăuș, unde poveștile prind viață prin mişcare creativăexplorări senzoriale și momente de conectare .
Un loc unde vă opriți pentru o clipă din ritmul rapid al zilelor și vă bucurați unul de celălalt — simplu, prezent, cu bucurie.

Tu ești partenerul lui de mișcare, de respirație, de joacă. Ești oglinda lui, sprijinul lui, sursa lui de siguranță.

Implicarea ta totală:

  • Îi transmite că este important
  • Îi oferă validare emoțională
  • Îi arată că și tu ai nevoie de momente de liniște și conectare

curiozitatea și emoția lui.

Sambata

21.03, 4.04
ora 10.00 -11.00

Adresa

Bd. Kogalniceanu 12 (aproape de parc Cismigiu)

Tematica

21.03
Primăvara bine ai venit!
04.04
Iepurașul Zen-Atelier ALTFEL de Conectare și Creație în Familie

Ce trăim împreună :

Joacă 
Activități senzoriale delicate, care invită curiozitatea naturală a copiilor și îi ajută să exploreze lumea în ritmul lor.

Mișcare veselă, potrivită vârstei
Yoga jucăușă, posturi adaptate micilor exploratori și exerciții care îi ajută pe cei mici să-și descopere corpul cu încredere.

Povești care aprind imaginația
La fiecare atelier, o poveste ne ghidează pașii și se transformă în mișcări, sunete, culori și trăiri împărtășite.

Conectare autentică părinte–copil
Zâmbește, respiră, îmbrățișează, observă… tot ce contează este relația voastră. Restul îl facem împreună.

Beneficii:

Dezvoltarea senzorială prin joacă și explorare

Îmbunătățirea coordonării și a motricității grosiere

Creșterea încrederii și a siguranței emoțional

Învățarea autoreglării prin respirație și mișcare

Rutina de calm și prezență, ușor de aplicat și acasă

O relație mai caldă, mai jucăușă, mai conectată între părinte și copil

Uite ce spun mamicile

De ce este importantă participarea constantă

Copiii învață prin repetiție, siguranță și predictibilitate. Participarea constantă la atelier:

  • Creează un cadru familiar în care copilul se simte în siguranță să exploreze
  • Permite integrarea treptată a tehnicilor de respirație și relaxare
  • Oferă părinților ocazia să observe progresul emoțional și fizic al copilului
  • Transformă atelierul într-un ritual de conectare, nu doar o activitate ocazională

Tarife

Sesiune Unica

125 RON
Valabil 1 sesiune

Important de știut înainte de a participa la ateliere

Pentru ca experiența să fie una plăcută, clară și echilibrată pentru toată lumea, te rog să parcurgi cu atenție informațiile de mai jos înainte de înscriere. Îți mulțumesc pentru deschidere și înțelegere 

Rezervarea, anularea și desfășurarea atelierelor

  • Numărul locurilor este limitat: maximum 8 locuri într-o grupă, pentru a putea păstra un spațiu sigur și intim.

  • 1 loc = 1 adult + 1 copil.

  • Locul la atelier este asigurat doar după achitarea integrală în avans (online/transfer bancar) și trimiterea dovezii de plată către organizator.

  • Abonamentul include 4 sesiuni și este valabil 2 luni consecutive de la prima sesiune efectuata.

  • Abonamentul este nominal și nu poate fi transferat altui copil.
  • Se poate recupera o singură sesiune pe durata unui abonament, în săptămâna imediat următoare finalizării acestuia. (abonamentului). Nu se poate reporta ședințele pe o perioadă mai lungă (3 săptămâni, o lună etc.).

  • Dacă sesiunea reprogramată nu poate fi onorată, aceasta va fi considerată ca efectuată. Recuperările nu se pot face după cele două săptămâni sau mai mult.

  • Anulare de către organizator: Sesiunea se reprogramează, fără costuri suplimentare.

  • Anunț cu minim 24 h înainte: Sesiunea se poate recupera/reprograma (în limita locurilor disponibile).

  • Anunț cu mai puțin de 24h sau absență neanunțată: Sesiunea se consideră consumată și nu se recuperează, deoarece locul nu mai poate fi oferit altui copil într-un timp atât de scurt.

  • Situație specială (Refuzul copilului): Dacă ajungeți la locație, dar copilul nu dorește să participe, vă restitui contravaloarea sesiuni. Vreau ca participarea să fie o bucurie, nu o obligație.

  • Oferte speciale: Sesiunile achiziționate prin oferte promoționale nu se recuperează.

  • Sesiunile de grup nu pot fi înlocuite cu sesiuni individuale (1:1).

Oferte & organizare grupe

  • Ofertele speciale pot fi aplicate o singură dată, iar sesiunile achiziționate în cadrul acestora nu se recuperează.

  • Grupele se formează cu minimum 3 și maximum 8 locuri.

  • Dacă nu se formează grupa, sesiunea poate fi anulată, iar acest lucru va fi comunicat telefonic sau prin mesaj.

  • Abonamentul nu este transmisibil.

  • Organizatorul își rezervă dreptul de a selecta participanții, pentru a menține un cadru potrivit și sigur pentru toți.

Despre atmosferă și desfășurare

  • Activitate ghidată: Atelierele  sunt structurate educațional și necesită urmarea instrucțiunilor oferite de oragnizator.

  • Participare : Copiii participă cu părinții. 

  • Confortul și Dinamica Grupei Înțeleg că cei mici pot avea momente dificile. Dacă starea de agitație sau disconfort a copilului persistă și nu reușim, împreună, să o gestionăm în sală, te  rog cu blândețe să vă retrageți din activitate. Iau această decizie dificilă pentru a proteja starea emoțională a copilului tău (să nu se simtă presat), precum și pentru a respecta timpul și experiența celorlalte perechi părinte-copil prezente.

  • Responsabilitate și Armonie Atelierele sunt un spațiu al creativității, precum și al respectului reciproc. Ma bazez pe tine să-mi fi partener în a avea grijă de materiale și spațiu. În cazul deteriorării acestora, costurile de reparație sau înlocuire vor fi suportate de către părinte. De asemenea, pentru a proteja experiența întregii grupe, în cazul unor conflicte sau momente tensionate pe care nu le putem gestiona cu blândețe, ma bazez pe intervenția ta directă. Dacă situația nu se remediază și afectează desfășurarea atelierului, va fi nevoie  să vă retrageți din activitate, prioritizând siguranța și buna dispoziție a tuturor.

Îți mulțumesc pentru înțelegere și pentru alegerea ta de a crea un spațiu ALTFEL, bazat pe respect față de fiecare participant.

 Prin bifarea căsuței „Sunt de acord”, confirmați că ați parcurs aceste informații și că suntem parteneri în crearea unei experiențe frumoase pentru copilul tău.